Vineri seara eram in Edgar's cu fetele si o pana de curent ne-a purtat o discutie banala despre film spre sensibilitatea anumitor filme. Acele filme a caror candoare te emotioneaza si le rememorezi zambind. Mi-am amintit zeci de filme pe care le ador si spre surpriza mea toate sunt franceze...La cite des enfants perdus (1995) Le fabuleux destin d'Amélie Poulain (2001), Jeux d'enfants (2003), Un long dimanche de fiançailles (2004), Joyeux Noel (2005), La mome (2007) etc. etc Sunt doar cateva titluri care imi vin in minte (si pe care le recomand) din discutia de vineri seara. mm... Simultan mi-am amintit o fraza a lui Kundera care m-a marcat: Franta este tara formelor, Rusia e tara sentimentelor. Nu iau in discutie Rusia acum. Dar raportandu-ma la cinematografia franceza, care este plina de filme incarcate profund de sentiment nu reusesc sa inteleg unde bate Kundera. Sunt atat de multe filme facute de francezi care arata ca o pata de culoare roz peste o lume gri incat inclin sa cred ca in acest moment sunt singurii capabili de sentimente. Astept cu nerabdare sa vad maine Coco avand Chanel, ceva imi spune ca este vorba de alt film plin de emotie... Multe dintre filmele lor au un aer de La vie en rose!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu