O scena de teatru, un latrat de caine. Nicole Kidman haituita si sexy, un individ comic cu aer de filosof renascentist ratat. Un oras imaginat intr-un decor minimalist, in care inimaginabilul devine posibil si posibilul incepe sa se confude treptat cu un tip de realitate (cumva imaginara). Cu acea realitate imposibila, pe care ti-o explici si te socheaza; din Ferma animalelor. Dezechilibrul relatiilor interumane denaturate, care se apropie prea mult de lumea animalelor. Cand o vezi in film, o constientizezi aproape, o simti in realitate. Nu prea vreau sa inteleg sau sa definesc raporturile lumii in care ma gasesc, dar as vrea sa ma educ cat mai departe de fenomenele Dogville sau Ferma animalelor. Faptul ca omul este un animal ganditor a fost acceptat de mult, am acceptat si eu. Dar, vreau sa cred ca primeaza gandirea nu instinctele animalice. Desi ma uit in jur, ma simt intre Zoo si 9, in salbaticie si ma ingrozesc. Si vreau sa tip in fiecare zi cand intorc capul spre alte animale, care n-au vazut Dogville (filmul lui Lars von Tier din 2003) si constiinta lor nu a inceput sa tipe, nu s-a ingrozit. Omul este doar un animal, n-a fost niciodata nimic mai mult si nimic altceva. Schimbam ceva?
2 comentarii:
Dotarea cu instincte animalice provine din specie si conteaza doar de tine cum iti "educi" sau "reprimi" aceste instincte.
Si n-as ridica "Dogville" prea mult in slavi tinand cont ca de la "Europa" incoace Lars von Trier a tinut mereu sa se afiseze publicului cineast ca maestru ce cunoaste absolut totul astfel incat privind ultimele sale productii (inclusiv "Dogville") te simti mereu ca si cum ai fi un elev cu lectia neinvatata.
Nu l-am ridicat in slavi pe Lars von Tier, desi il consider un regizor foarte bun. Imi plac filmele care ma intriga, regizorii care isi pun probleme estetice. Sunt satula de cinematograful american de consum.
Dogville mi se pare un film senzational, pentru ca se intoarce la originile cinematografului: scena de teatru. Si manipuleaza fantastic spectatorul. :)
Senzatia de "elev cu lectia neinvatata" nu mi-a mai dat-o un film de foarte mult timp. De la David Lynch n-am mai simtit asa ceva.
Trimiteți un comentariu