Prin copilarie detestam filmele de groaza. Suspansul hitchcock-ian ma tinea treaza cateva nopti bune! In ultimul timp, frica inspirata de horror-uri mi-a disparut in totalitate. Probabil, in ziua de azi, sentimentele pe care le poate inspira un film, nu mai au aceeasi intensitate pe care o aveau acum un secol, la primele proiectii. Avem retina “poluata” de prea multe filme. Se-ntampla sa-ntorc privirea, de scarba la un film de groaza, dar niciodata de frica. De la Exorcistul I (1973) incoace, nici un horror n-a reusit sa ma impresioneze. Invazia productiilor proaste (de tip I know what you did last summer, Wrong Turn, Grindhouse, The reaping etc.) m-a determinat sa cred ca orice film de groaza e prost. Reteta peste tot e aceeasi: un criminal, sange mult, urlete, lumina difuza... Aceeasi muzica, aceleasi bla-bla-uri.
Seria SAW mi-a placut. Bineinteles, filmele sunt arhi-pline de cliseele definitorii oricarui horror. Pe care nu am de gand sa le trec in revista, sunt sigura ca se vor ocupa altii de acest aspect. Imi place politica lor de marketing: fiecare Saw este lansat cu o seara inainte de Halloween. Asta ca sa nu cumva sa induca erori cinefililor: este clar vorba de un film de groaza comercial, creeat dupa o reteta deja cunoscuta ca fiind de succes! Saw 1 ( regia James Wan) mi-a lasat in minte imaginea unui phsihopat care isi tortureaza victimele intr-un mod ingrozitor. Criminalul ramane cvasi-necunoscut, iar in Saw 2 (regia Darren Lynn Bousman) incepe sa i se contureze foarte vag personalitatea. Moartea lui Jigsaw, la sfarsitul lui Saw 3 (regia Darren Lynn Bousman) am privit-o ca pe o usurare. A murit exact cum merita: quid pro quo. Abia in Saw 4 ( regia Darren Lynn Bousman) publicului i se contureaza clar imaginea criminalului, pentru ca, Saw 5 (regia David Hackl) sa aduca in fata noastra un om foarte inteligent, cu o psihologie extrem de interesanta. Jigsaw este mai mult decat un criminal cu sange rece. Este un psiholog, un ganditor (filosof daca vreti). Un individ care descompune perfect mintea umana, anticipeaza miscarile victimelor. Analizeaza si se joaca. Dincolo de violenta infioratoare, Jigsaw este un artist (pentru cunoscatorii Actionismului vienez, comparatia mea nu va parea nici absurda, nici fortata). „Live or die. Make your choice. Feel what I feel. Save as I save”. Optiunile nu sunt tocmai fericite pentru victime: daca reusesc sa supravietuiasca, sansele sa ramana nemutilate sunt minime. Totusi, Jigsaw, nu se considera criminal. Tocmai pentru ca ofera acesta optiune. Pe undeva, apare o identificare cu Dumnezeu. Puterea suprema. Jigsaw da victimei o optiune, ii da dreptul la viata sau moarte. Si din modul in care isi selecteaza victimele, deducem o apropiere (daca nu o identificare) cu Dumnezeu: Jigsaw pedepseste infractori ramasi in libertate. Victimele lui sunt indivizi care isi mertita soarta, merita chinurile/ torturile prin care trec.
Datorita modului in care este conturat Jigsaw (Tobin Bell) mi-a placut intreaga serie Saw. Este construit atent, foarte diferit, interesant, delirant. Personalitatea lui ridica unele probleme, face trimiteri la diferite mituri ale umanitatii (nu stiu daca intentionate sau nu). Ingrozeste si intriga in acelasi timp. Pentru acest personaj, merita vazuta seria (macelaria) Saw.
2 comentarii:
Actionismul vienez este cel mai sangeros si mai violent experiment din istoria artei! E adevarat,locul lui Jigsaw (daca simti tu nevoia sa-l vezi artist e printre artistii acestui curent).
Totul... SAW este un macel incrozitor. Daca s-ar fi limitat la un singur film (primul Saw este de departe cel mai bun) poate nu l-as fi catalogat execrabil.
Nu cred ca e suficient un personaj interesant construit ca sa vezi nu stiu cate ore de macel. Pentru ca asta inseamna SAW: macel!
de la primul nu m-am mai uitat, dar o sa ma uitr. primul mi-a placut
Trimiteți un comentariu