Pasiunile sufletului au fost sursa de inspiratie nelipsita pentru literatura din toate timpurile. De aceea, Moses E. Herzog, este unul dintre sutele de personaje chinuite de un esec sentimental. Se detaseaza de tipologia in care critica literara il va incradra inevitabil, prin acuratetea si multitudinea detaliilor prin care isi ofera sufletul cititorului. Saul Bellow face din Herzog cronica unui personaj prin toate mijloacele literare posibile. Il analizeaza din toate unghiurile, in toate ipostazele aproape in cele mai mici detalii. Poate doar Suferintele tanarului Werther il pot concura in dramatism si rigoare scriitoriceasca.
Din Herzog mi-a placut enorm Harvey Simkin. Avocatul ironic, mercantil, materialist si lipsit de scrupule. Omul care locuieste impreuna cu mama, o sora vaduva si multi nepoti intr-o vila luxuasa. Ocupa cea mai mica incapare din vila, iar spatiul sau minuscul este umplut pana la refuz de carti de drept si tablouri expresioniste neinramate. Niciodata previzibil, nicioadata suficient de atent avocatul isi imparte timpul intre clienti imbecili pe care ii stoarce de bani, restaurate exotice, expozitii si licitatii de arta. Discursurile sale sarcastice sunt condimentate cu umor taios si un pragmatism rece. Si totusi, in spatele acestui personaj sta imaginea standard a avocatului. Nu pot sa sufar avocatii. Prin prisma meseriei sunt lipsiti de scupule si sentimente. Ipocriti si cu sange rece – avocatii - sunt oamenii care te aduc cu picioarele pe pamant cand nu ai puterea de-ati forma oponiile de care are nevoie un om pentru a fi realist. De ce mi-a placut Simkin? Pentru ca este singura persoana pragmatica din tot romanul, singura careia putin ii pasa de cercetarea adevarului, binelui si frumosului. Il lumea reala cred ca ar fi o fiinta detestabila, dar, inchis in paginile romanului, ramane un personaj placut, diferit, dificil si amuzant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu