duminică, 8 februarie 2009

Cinghiz Aitmatov – "Stigmatul Casandrei"



"Rusia este tara sentimentelor."

Millan Kundera





“Durerea si suferinta elibereaza universul din chingi, il fac sa creasca sa se dilate.”
Cinghiz Aitmatov






Toate insemnele pacatelor si greselilor oamenilor vin din neincredere si necredinta. Indiferent de natie, sex, varsta toti avem ceva in comun: mai devreme sau mai tarziu pierdem sau gresim din cauza lipsei de incredere. Atunci cand neincrederea se asociaza cu lipsa dorintei de cunoastere rezultatele pot fi devastatoare. Aitmatov, marcat, probabil, de moartea tatalul sau – executat in timpul regimului stalinist – incearca prin romanele sale sa trasmita publicului semnale ca umanitatea se poate salva prin cunoastere, deschidere si toleranta. Desi sustinator al lui Gorbaciov si al perestroikai, nu s-a sfiit sa critice of-urile comunismului si raul pe care l-a facut acest regim umanitatii. Scriitorul a murit in 2008, an in care a fost propus pentru candidatura la Premiul Nobel - pentru modul in care romanele sale prezinta „umanitatea ca simbol al sperantei”. Premiul Nobel pentru literatura nu se decerneaza post-mortem; insa Aitmatov face parte dintre acei sciitori a caror opera merita aceasta distinctie.


In romanul Stigmatul Casandrei (Humanitas Fiction, 2008) cititorul este pus fata-n fata cu rezultatele devastatoare ale neicrederii, mediocritatii si spiritulul de turma asociate cu lipsa dorintei de cunoastere.
M-am intrebat ce s-ar intampla daca intr-adevar ar fi posibil ca embrionii sa trasmita mamei semnale ca nu vor sa se nasca. Daca “stigmatul casandrei” – un semn care in fruntea femeii insarcinate cand fatul isi refuza destinul – ar invada societatea noastra actuala. Ce-ar fi moral? Mamele sa renunte la copii nenascuti care isi refuza destinul, care se tem de viata printre oameni? Aceasta problema poate ar rasturna esenta gandirii noastre – intarita de secole de traditie – care se opune avortului. Fundamentele religiei contravin avortului, pe care-l considera o crima. Tot crima ar fi si atunci cand embrionul trasmite semnale ca nu vrea sa traiasca. In cazul acesta, singura solutie ar fi ca umanitatea sa se schimbe, sa-si regandeasca modul de viata si de gandire. Sa incercam sa ne salvam sulftele prin “imblanzire”. Ceea ce, nu ar fi posibil Pentru ca oamenii sunt singura problema a vietii si a fericirii! Raul din noi actioneaza impotriva noastra!

2 comentarii:

Oana spunea...

Pare foarte captivanta.

elflady spunea...

Chiar este, desi a reusit sa ma infioare... Tendinta asta a omului de a da intotdeauna vina pe oricine altcineva, de a cauta tapi ispasitori pe care sa-si verse furia nascuta din teama de a-si privi in propriile strafunduri...