Povestea lui Orisicine

Povestile noastre incepute la sfarsit de comunism. Se scriu in paralel. Cea a Crinei cu nucleul la Facultatea de Medicina. A mea la Muzeul National de Arta. Uneori se intersecteaza, fugitiv, intr-un bar, teatru, cinematograf, galerie de arta, muzeu… Colorate sau plicticoase, orele venite de nicaieri ni se scurg spre alt nicaieri. Totul printre oameni. Anonime intre anonimi. Ne completam povestea, uneori, cu povestile altor anonimi. De data asta cu Povestea lui Orisicine. Cine este acest « orisicine »? Un barbat , oarecare, aflat in imposibilitatea de-a fi autentic, care suporta greu (dar mai usor ca altii) uriasa drama a trecerii timpului. Cu nostalgica melancolie, isi rememoreaza succesele profesionale si erotice, casniciile esuate. Isi parcurge demn drumul spre inevitabil cu o autosuficienta, poate, fireasca.

Philip Roth in Povestea lui Orisicine, preia tema si titlul unei piese de teatru britanice, din secolul XV – Everyman. Trecerea timpului, vazuta ca o degradare a trupului in apropierea inevitabila a mortii este o tema usor ocolita de literatura contemporana, dar emotionant valorificata de Roth. Cu umor si ironie, romanul recreeaza un tip uman general valabil pentru orice personalitatedramatica si in acelasi timp simpla. Artibutele definitorii prentru acest roman sunt nenumarate, uneori contradictionii, dar in esenta laudative. Ca de obicei, Roth este acaparator, invadeaza creierul si naste zeci de intrebari.

I have a problem but I cannot explain,

I have no reason why it should have been so plain,

Have no questions but I sure have excuse,

I lack the reason why I should be so confused.

(System Of A Down - Roulette)