Uneori simt nevoia sa detin un picior suficient de mare care sa striveasca o masa uriasa de oameni. Din categoria celor "could you call me back?". Nu stiti categoria, o fi noua. Acei artisti-inchipuiti sau ce-or fi care viseaza stele toata ziua. Si sunt foarte fericita sa vad ca sunt si altii care simt ca mine in anumite momente. Instalatia coreanului Do-Ho-Suh pe care o vedeti in poza de mai sus vine ca o prelungire a gandurilor mele. Zapada, nametii, frigul imi accentuaza/tripleaza nervii. Daca mai ninge devin isterica. Foarte curand.
Un comentariu:
era fain daca in fata se gasea si un omulet intins la pamant, gata sa scape, cu mainile depasind umbra. nimic nu e perfect insa :D
Trimiteți un comentariu