Sylvia Plath

Am inclinat totdeauna sa cred ca femeile sunt scriitoare slabe. Tot ce am citit din literatura produsa de femei avea ceva moale, o lipsa de substanta decelabila in slabiciunile si sentimentalismele specific feminine. Poate doar Elfriede Jelinek face exceptie. Pana recent, cand am gasit in librarile la Sinaia un roman al carui titlu mi s-a parut interesant. Clopotul de sticla, Sylvia Plath.

L-am citit pe nerasuflate. Este un roman zguduitor. Povestea autobiografica a poetei americane Sylvia Plath, scrisa cu o luciditate ironica, cinica si plina de substanta. O cronica foarte tulburatoare a dramelor pe care le-a trait la 19 ani, cand mama si fratele ei au salvat-o in ultimul moment din incercarea de-a se sinucide cu o supradoza de somnifere. Esther Greenwood, protagonista si naratoare a romanului, este proiectia in oglinda a Sylviei Plath la 19 ani. Minutios si lucid sunt descrise incercari de sinucidere, moartea fiind unul dintre lait-motivele romanului. Moartea se infatiseaza ca o bizara fascinatie, care o urmareste pe Eszter. Inca din primele randuri observam cum o zdruncina stirea despre moarte a sotilor Julius si Ethel Rosenberg (primii americani condamati la moarte pentru spionaj, ce au fost executati in ciuda unui apel mondial la clementa in 1957). Unicul roman al Sylviei Plath este o carte care nu merita ratata ! Am trait fiecare moment din drama ei existentiala, i-am vizualizat visele si m-au miscat esecurile ei. Cand am citit incercarile de sinucidere imi venea sa-i strig sa se opreasca, sa fug spre ea incercand s-o ajut. In suferinta oamenii renunta la orice masca, devin sinceri, simpli si uniti.
Publicat in 1963 la Londra sub pseudonimul Victoria Lucas, romanul are un succes imediat la public. Marjorie G. Perloff declara : « Clopotul de sticla, unicul roman al marii poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii’70 ceea ce insemna De veghe in lanul de secara pentru tinerii din anii ’50 – cartea arhetipala care oglindeste propria lor experienta, indiferent cat e de distorsionata imaginea reflectata in oglinda »

Autoare a trei volume de poezie, Copaci în iarna, Traversand iarna si Ariel şi alte poeme, Sylvia se inscrie printre precursoarele miscarii feministe. Nevrozele care au urmarit-o toata viata, si au dus-o in cele din urma la sinucidere, se regasesc deopotriva in romanul Clopotul de sticla si in versuri. Biografia artistei este cel putin la fel de controversata ca textele pe care le-a lasat in urma. Nascuta in 1932 la Boston, intr-o familie de intelectuali de origine germana, Sylvia da semne de labilitate psihica odata cu moartea tatalui, care a marcat-o pentru toata viata. Poemul foarte celebru, Daddy, scris in forma unui cantec de leagan pentru copii ofera o parabola existentiala inspirata din ideea fericirii absolute. Fericire pe care nu a avut-o niciodata. Nici casatoria cu poetul Ted Hugers, nici nasterea celor doi copii (Frida si Nicholas) nu au reusit sa aduca echilibru in viata poetei, urmarita permanent de gandul sinuciderii.

Filmul Sylvia, regizat de Christine Jeffs in 2003 cu Gwyneth Paltrow si Daniel Craig in rolurile principale, ilustreaza ultima parte a vietii poetei si distructiva poveste de dragoste cu Ted Hugers. Filmul este probabil inspirat de volumul de poezii publicat de Ted Hugers in 1998 - Birthday letters- in care scriitorul rupe pentru prima data tacerea pe care a pastrat-o de la sinuciderea Sylviei.