Somnul de dupa-amiaza niciodata nu este odihitor (mereu ma trezesc cu dureri de cap). Nu stiu de ce insist sa dorm in fiecare duminica dupa-amiaza cel putin o ora. Visez dubios, de fiecare data. Visul de azi merita povestit. Eram intr-un spatiu nedefinit, nu pot sa-mi dau seama daca era inchis sau deschis, pentru ca in ciuda faptului ca eu nu vedeam nici un zid persista permanent senzatia ca nu sunt in aer liber. Citeam intr-un peisaj pe undeva ireal, care semana cu o imagine desprinsa din picturile facute in ultima perioada a vietii de Grandma Moses. Nu era pictat pentru ca mirosea puternic a flori si din cand in cand simteam cum imi flutura parul de la un vant rece, de iarna. Nu-mi amintesc ce citeam. Probabil e irelevant. Stiu ca dintr-o data, dintr-unul dintre copacii aceea aproape ireali a coborat Cheshire, cu zambetul ala sinistru si s-a napustit spre mine. A inceput sa ma muste si sa ma intepe in degetele de la picioare. Nu puteam sa fug, ceva ma tinea imobilizata in micul luminis in care cu cateva minute inainte citeam linistita. Am inceput sa ma zbat si dintr-o data simteam ca ma sufoc. Senzatia de sufocare si muscaturile din degetele de la picioare erau din ce in ce mai reale. M-am trezit brusc, foarte speriata! In jurul gatului meu se stransese camasa de noapte, probabil m-am zbatut sa scap de muscaturile Pipei (pisica mea) care se juca cu degetele mele de la picioare in timp de dormeam. Am identificat mirosul florilor din vis venind dinspre crinii pe care am uitat sa-i scot din camera cand m-am culcat, iar vantul rece venea de la aerul conditionat. Care lasat in voia lui reusise sa faca aproape 16 grade in camera.
M-am dezmeticit si nu-mi venea sa cred cum realitatea se amesteca cu visele. Imaginile si intamplarile din jurul meu, din momentul somnului ceva mi le proiecta in vis. Si s-a creeat o ambuscada de vis-realitate-vis din care nici acum nu reusesc sa inteleg nimic. E comic.
Noapte buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu