Festivalul Filmului Francez la Cinemapro

Vineri, 5 decembrie

-Mesrine/ L’Instinct de mort(2007), ora 20.00
Sambata,6 decembrie

-Benny’s Video(1992),ora 13.00
-La Question humaine(2007), ora 15.00

-Vénus et Fleur(2004), ora 18.00
-Mes copains(2008), ora 20.00
-Niki Ardelean, colonel in rezerva(2003), ora 20.30
Duminica, 7 decembrie
-Onoarea cavalerilor/ Honor de cavalleria(2006), ora 13.00
-Mes copains(2008), ora 15.00
-Boogie (2008), ora 15.30

-Ce cher mois d’août(2008), ora 17.30
-Les Sanguinaires(1997), ora 20.30
-Tous a la manif(1994), ora 21.45,
-Jeux de plage(1995), ora 22.15,
Luni, 8 decembrie

-Crimele din Mica Italie / Mean Streets(1973), ora 13.00
-Mesrine – L’ennemi public n° 1(2008), ora 15.30
-Dernier maquis(2008), ora 18.00
-In clasa/ Entre les murs(2008), ora 20.00

Marti,9 decembrie
-Dernier maquis(2008), ora 13.00,

-Anche Libero va bene(2006), ora 15.00
Miercuri, 10 decembrie

-Crimele din Mica Italie/ Mean Streets(1973), ora 13.00,

-Mai strain decat Paradisul/ Stranger than Paradise(1984), ora 15.00

-Benny’s Video (1992), ora 18.00
-Mesrine – L’ennemi public n° 1(2008), ora 20.30

Joi, 11 decembrie

-Onoarea cavalerilor/ Honor de cavalleria(2006), ora 13.00

-La Question humaine(2007), ora 15.00
-Mai strain decat Paradisul / Stranger than Paradise(1984), ora 18.00

-Mes stars et moi(2007), ora 20.00

sursa: cinemapro.ro

The human stain (2003) - cartea si filmul

Ecranizarea din 2003 a romanului lui Philip Roth - Pata umana mi s-a parut o capodopera. E un film simplu, care urmareste atent firul narativ al romanului, punctand foarte atent momentele importante. Filmul asta era exact ce aveam nevoie aseara ca sa ma adancesc si mai mult in melancolie. Exagerez un pic, melancolica n-am ajuns inca - probabil trec printr-o astenie intarziata de toamna. Am depasit momentul in care imi concentram intelectul pe analiza Pasiunilor Sufletului in secolul XVII si citeam tratate despre sentimente. S-ar zice ca am revenit - partial- la normalitate. Da, stiu, teoria relativitatii s-a demostrat acum un secol si ceva => totul este relativ => normalitatea este relativa.

Pentru ca m-am departat prea mult de ideea initiala, o sa incerc sa ma intorc pe drumul cel bun rapid, fara ocolisuri. Daca tot vorbeam despre relativizarea normalitatii, atunci o sa vorbesc de ea prin prisma intamplarilor lui Coleman Silk - personajul central din Pata Umana. Cursul evenimentelor pe care le urmareste Roth, sunt mai mult sau mai putin marcate de o normalitate relativa. Valori inversate, greseli minore care genereaza esecuri vitale, moralitate idoielnica, rasism, ubicuitate, moarte - acestea sunt temele in jurul carora prinde contur Pata Umana. Personajele acestui roman - "fiintele inevitabil patate care suntem" - se urca intr-un carusel periculos, unde oprirea aduce cu sine sfarsitul. Un sfarsit tragic. Coleman Silk, profesorul de limbi clasice, un decan respectat si integru ajunge sa piarda tot de la rostirea unui singur cuvant: "fantoma". Pare stupid? In SUA, termenul era folosit (in afara sensului cunoscut) drept denumire ofensatoare (discriminare rasiala) pentru persoanele de culoare. Coleman Silk foloseste acest cuvant, referindu-se la doi stundeti - invizibili. Insa... o farsa a destinului, pornita de la acest cuvant il face sa piarda tot. "Exista ceva fascinant la modul in care suferinta morala poate afecta o persoana care nu e, evident, nici slaba, nici fragila. Ceva mai insidios decat ravagiile unei boli fizice, pentru ca nu exista perfuzie cu morfina sau operatie chirurgicala care sa ajute. O data ce te-a prins in gheare, trebuie sa mori ca sa te eliberezi. Realismul sau crud nu seamana cu nimic altceva." Si acest realism crud, de care vorbeste Roth, distruge o viata. Dintr-un om respectat, Coleman Silk ajunge sa traisca in concubinaj cu o femeie de serviciu. Ajunge sa piarda tot, chiar viata pentru o femeie.

Romanul este exceptional, plin de un realism dramatic, cutremurator. Iar filmul, cu Anthony Hopkins, Nicole Kidman si Ed Harris este cea mai buna reconstituire posibila dupa parerea mea. Nu cred ca exista o imagine mai potrivita pentru Coleman Silk decat Hopkins!

Despre cardio

La indemnul Valentinei de a " scrie si tu pe blog despre ce inveti acum...sau despre o anamneza facuta de tine... ceva de spital" m-am gandit serios 2 minute daca sa scriu sau sa nu scriu. As fi optat sa nu scriu si astfel poate uitam pret de cateva minute cat de ingrozitoare e ziua de azi si cat de terifianta va fi ziua de maine. Dar ideea e ca trebuie sa fiu pregatita pt ce e mai rau asa ca de ce sa nu scriu...asa poate imi bag mintile in cap( au fugit saracele peste noapte de cat le-am suprasolicitat).

De joi mai exact m-am apucat serios de materia numita Cardiologie. Dupa cum va dati seama din nume este in directa legatura cu inima...mai precis cu bolile care afecteaza inima. De la defecte congenitale pana la afectiuni dobandite; eu tre sa invatz toate semnele, simptomele, diagnosticele diferentiale si tratamentele existente...bealh.

Nu mi-a placut din start cardiologia; probabil nu o sa-mi placa nici dupa dar daca incerci sa o intelegi poate fi chiar f frumoasa...zic unii.

Despre anamnezele facute de mine anul asta -am avut probabil cele mai interesante cazuri, pacienti care puteau sa colaboreze cu usurinta( in afara unui domn care probabil era cu capu`) dar care stateau cam prea mult timp internati. AM vazut cam ce se putea vedea prin clinica de cardio dar tot mai mult simt ca am invatat la semio( si acum imi amintesc pacientul care avea un defect septal ventricular).

Ce nu mi-a prea placut la stagiul asta a fost ca am avut 3 asistenti care ba veneau ba nu veneau...cantitatea de informatii a fost prea mica...interesul lor la fel...o mare frectie. Trebuie sa recunosc totusi ca domnul doctor Udroiu a fost cel care s-a implicat cel mai mult ( maxim 5 zile) in pregatirea noastra ca viitori medici; desi incerca constant sa scape de noi:D

Nu pot spune ca stagiul de cardio m-a impresionat in vreun fel...d`aia astept cu nerabdare ortopedia.

Cat despre spital( spitalul municipal- cel de la eroilor)- nu prea am ce sa scriu: unde am avut eu stagiul( camera 23 etj 10) era cat de cat curat( nu la fel de curat ca la sf ioan), puteai sa stai in salon fara sa-ti muti nasul( insa nu cand se degajau gaze:)), saloanele erau ok...

Toate ca toate dar eu maine am examen si trebuie sa ma pregatesc sufleteste si intelectual de problema asta:-s

Jules Cheret si inceputurile afisului publicitar francez

Pictorul si litograful francez - Jules Cheret (1836-1932) este considerat intr-un fel sau altul parintele afisului publicitar european. Secolul XIX, marcheaza - atat in SUA cat si in Europa inceputul afisului publicitar. Concurenta pe piata a dus la constientizarea nevoii de publicitate. In 1796, la Munchen Alois Senefelder a inventat litografia - procedeu devenit incetul cu incetul, indispensabil afisului publicitar. In timp, acest procedeu a fost adaptat, imbunatatit, tehnica afisulului pubicitar devenind in a doua jumatate a secolului XIX o afacere profitabila, necesara si indispensabila! Intr-un ritm alert, in prima jumatate a secolului XIX, Engelmann a inventat cromolitografia, catre 1840 editandu-se primele afise in culori ( Jean - Alexis Rouchon). Acestea nu erau inca litografii, ci lucrari de mari dimensiuni imprimate cu ajutorul unui procedeu bazat pe mai multe placi de lemn, amintind de tehnica imprimarii tapetelor de hartie. Vreo 10 ani mai tarziu, in Anglia s-au construit prese litografice de format mai mare si mai rapide, pe care francezul Jules Cheret le va descoperi in cursul primei sale calatorii din 1854. Inca de la sfarsitul anilor 1860 Cheret a creat numeroase afise ilustrate pentru diferite produse, spectacole, locuri de distractie. In acest scop, a folosit litografia, adaptata de acum nevoilor sale si formatelor pe care dorea sa le produca. Subiectul sau predilect a fost un tip de femeie atragatoare si libera, spontana si usuratica, uneori putin vulgara, poreclita Cherette. Pentru a atrage privirile, paleta sa e alcatuita din tonuri pure - rosu, galben, albastru, - iar numeroase procedee tehnice, ca de pilda charsis-ul (aplicarea culorii prin stropire cu peria), i-au permis sa obtina semitonuri si nuante. Sursele sale de ispiratie au fost cele clasice: Watteau si Fragonard i-au influentat gratia modelelor, iar de la Rubens, pe care il admira foarte mult, si-a insusit probabil simtul baroc al miscarii, care anunta curbele, contra-curbele si torsiunile Art-Nouveau. Aceste compozitii surprinzatoare, starnind interesul tuturor plimbaretilor parizieni, aveau sa influentele dezvoltarea artei afisului in Franta si in strainatate.

The edge of love

Printre tone de seriale, am vazut aseara si un film. The Edge of love (2008), o drama romantica in regia lui John Maybury. Am fost cam reticenta la inceput - nu-mi plac filmele care incerca sa reconstituie segvente din razboaie (mi se par exagerate si depasite). Insa, Triungiul Dragostei mi-a prins in primele cateva minute. O poveste de dragoste mai ciudata, cand in doi, cand in trei, cand in patru. Un poet carismatic - Dylan Thomas - un rebel insurat, isi regaseste prima iubire. Cum prima iubire este cel mai greu de uitat, apare un triungi al iubirii, tradarii si prieteniei. In momentul in care Vera, iubita lui Dylan din copilarie se casatoreste, focul dintre cei doi incepe sa se stinga. Sunt abordate diverse tipuri de iubire, si consecintele lor mai mult sau mai putin ireversibile. Un film plin de romantism si melodrama, care la final, te face sa zambesti.