Lumea imaginata de Miyazaki in “Howl's Moving Castle” e atat de fascinanta, incat cu greu imi stapanesc entuziasmul. Aerul de desen japonez realizat prin constructia vizuala a personajelor si prin muzica specifica mi-au amintit cu drag de vechile desene cu Sailor Moon, iar povestea desprinsa din cumularea atator basme m-a facut sa ma indragostesc fara sa vreau de geniul domnului.Mai uimitoare este capacitatea lui de a transforma personajele negative in personaje pozitive, fara voia lor. Bineinteles ca nu sunt uitati nici batranii, ei parand sa aiba un rol destul de important in operele sale. Daca in “Ponyo on the cliff” batranii au fost personaje secundare, aici “batrana” Sofi este personaj principal.
Vrajitoare, vrajitori, spirite si sperietori saltarete sunt cateva din personajele desenului de fata.
Inca de la inceput esti surprins de multiplele detalii ce te anunta ca lumea pe care o vei vedea este mult mai mult decat ti-ai fi putut imagina. Un castel mergator si o legenda spusa de generatii sunt premisele, cocluzia urmand sa se dezvaluie pe parcurs. O vraja aruncata de o puternica vrajitoare asupra unei tinere banale constituie punctul de plecare al peripetiilor, iar coincidenta si bunele intentii ne conduc spre o poveste de iubire cum rar am mai vazut. Daca adaugam ca printul din poveste este un vrajitor las, narcisist, dar foarte puternic, am descoperit si care sunt problemele de invins.
Pe langa toate aceste situatii pe care trebuie sa le ingeram cu foarte mare atentie (nu de alta, dar n-am vrea sa scapam nimic din vedere) ne mai este introdus si un razboiului fantastic, inutil, la care sunt chemati in special vrajitorii si vrajitoarele. Distrugerile sunt irecuperabile, cei afectati fiind atat din lumea normala, dar si din cea magica.Ideea introducerii unui spirit al casei mi-a adus aminte de vraci si al sau spirit-gospodina, insa spiritul lui Howl este cu mult mai bine conturat, reusind sa capete o proprie personalitate.
Howl m-a facut sa zbor cu gandul la povestea porcului, cat si la alte basme romanesti fara de care copilaria noastra ar fi fost mai trista.
Nu vreau sa dezvalui mai multe detalii (desi m-au cam mancat degetele) pentru ca nu ar f deloc frumos din partea mea sa stric surpriza vizionarii, asa ca va indemn cu draga inima sa va uitati la desen neaparat.
Pot sa spun fara nici o retinere ca m-am simtit din nou ca un copil, un copil fericit.
De-abia astept sa vizionez alt desen al domnului M. Acum sunt sigura ca nu are cum sa ma dezamageasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu