duminică, 2 octombrie 2011

O serie din surprizele Leda - Serii noi




O serie care îi va încânta deopotrivă pe amatorii de urban fantasy/romance paranormal şi pe cei de thriller/mister.
Grave Witch, (publicat în 2010; titlul în română nu e încă stabilit), primul volum al seriei, ne-o aduce în prim-plan pe Alex Craft, o eroină extraordinară,
tenace, dură şi sexy, evident posesoare a unor puteri ieşite din comun. Ea este detectiv particular şi consultant al poliţiei, dar, în primul rând, vrăjitoare. Şi vă puteţi închipui că, având aceste îndeletniciri, a fost pusă de multe ori în situaţia de a înfrunta criminali odioşi şi magia neagră.
Ca „vrăjitoare de mormânt”, Alex poate vorbi cu cei morţi, ba mai mult, e într-o bună relaţie cu Moartea – care, aici, e un EL şi, printre altele, arată fantastic îmbrăcat în jeanşi –, dar tot îi lipsesc atuurile pentru a rezolva cel mai recent caz apăr
ut. În timp ce investighează o crimă abominabilă, este atacată chiar de umbra pe care-o invocase ca să o ajute, pentru ca, ulterior, să fie ţinta unui atentat, din care scapă graţie Morţii. Ca să rezolve acest caz, Alex îl are partener din partea poliţiei pe durul detectiv Falin Andrews, care se pare că-i tăinuieşte ceva. Cu toate că nu se vede prea multă simpatie între ei, Alex are nevoie de sprijinul lui Falin pentru a descurca păienjenişul întâmplărilor paranormale şi… mortale în care e prinsă, şi pentru a-l încolţi pe criminalul ce stăpâneşte o magie atât de malefică, încât eroina noastră riscă să-şi piardă viaţa… sau chiar şi sufletul.
Grave Dance (2011) este al doilea volum publicat până acum al seriei.

2.BLACK DAGGER BROTHERHOOD de J. R. WARD ÎN PORTOFOLIUL LEDA


BLACK DAGGER BROTHERHOOD este o serie de romance paranormal cu accente erotice (nu trebuie să vă speriaţi, e doar o precizare că nu vorbim despre cărţi pentru copii!) semnată de J.R. WARD. Seria relatează povestea a şase fraţi vampiri şi războinici, care trăiesc împreună şi îşi apără neamul de Lessers, fiinţe umane lipsite de suflet care îi ameninţă la orice pas. Personajele sunt complexe şi sofisticate, cu o multitudine de însuşiri, uneori contradictorii, prinse permanent intr-un vârtej de acţiune şi pline de pasiune. De data aceasta, în prim-plan sunt bărbaţii, dar există în cărţile seriei şi o mulţime de personaje feminine fascinante, precum şi o întreagă galerie de alte personaje, atemporale: îngeri căzuţi, zeităţi etc.


Primul volum al trilogiei, Paranormalcy, a apărut în Statele Unite în august 2010, al doilea, Supernaturally, în iulie 2011, iar al treilea, Endlessly, va apărea în 2012.
Personajul principal se numeşte Evie. Este (cum altfel?) o adolescentă care îşi doreşte o viaţă normală, fără să aibă însă parte (spre deliciul vostru, al cititorilor) de aşa ceva.
Evie a crezut dintotdeauna despre ea însăşi că este o adolescentă normală, deşi unele lucruri te-ar face să gândeşti contrariul: ea lucrează pentru Agenţia Internaţională de Siguranţă Paranormală, fostul ei iubit este silf, se îndrăgosteşte de un formă-schimbător şi este singura persoană care vede ce se află dincolo de farmecul creaturilor paranormale.
Dar ea este pe cale să-şi dea seama că este foarte posibil să se afle în centrul unei fabuloase profeţii întunecate care promite distrugerea tuturor creaturilor paranormale.
Aşa că… adio, normalitate!


"Teagan Phillips este insuportabil de bogată, insuportabil de şic, insuportabilă întru totul, iar anul acesta împlineşte insuportabila vârstă de şaisprezece ani. Nicio altă petrecere de şaisprezece ani nu va fi la fel de strălucitoare, de plină de glamour, de decadentă şi, ei bine, de scandaloasă şi insuportabilă ca petrecerea pusă la cale de Teagan. Ar putea să scoată singură cuvântul dulce din „dulcea vârstă de şaisprezece ani”.
Dar, ironia sorţii, lucrurile nu se desfăşoară conform aşteptărilor în seara petrecerii ei de şaisprezece ani. Când un şir de evenimente nefericite au loc în cursul a ceea ce trebuia să fie petrecerea-eveniment a secolului, Teagan nu mai e la înălţime – şi asta la modul concret, căzând pe scări în pivniţa de vinuri. Când îşi revine, lângă ea se află o femeie ciudată.
Ceea ce se va întâmpla apoi o va întoarce pe Teagan în timp, când era o fetiţă drăgălaşă cu ambii părinţi alături, înainte ca mama ei să moară şi tatăl ei să se cufunde total în munca lui. Teagan va fi obligată să se confrunte cu alegerile pe care le-a făcut şi datorită cărora a ajuns persoana insuportabilă de acum, din ziua în care împlineşte şaisprezece ani. Şi cu ajutorul necunoscutei sale binefăcătoare (sau cine ştie cine o fi de fapt strania femeie în alb), această petrecere va fi, până la urmă, cea mai dulce dintre toate petrecerile de şaisprezece ani. Iar Teagan va deveni o cu totul altă persoană…"



"O călătorie periculoasă. Un triunghi amoros. Sacrificiul unui frate.
Ucenicia lui Victor Frankenstein începe…

În curând un film artistic realizat de producătorii peliculei Amurg!

Sunt poveşti care nu mor niciodată. Care ne rezervă veşnic surprize – cu fiecare rescriere, cu fiecare perspectivă nouă. Şi sub vraja cărora cădem pradă de fiecare dată.

Aşa este şi povestea lui Victor Frankenstein, pe care i-o datorăm lui Mary Shelley şi pe care scriitorul canadian Kenneth Oppel ne-o reinventează acum, într-un registru mai modern, mai adaptat preferinţelor adolescenţilor de azi, de supernatural gothic thriller&romance.

Victor Frankenstein duce o viaţă de poveste. El împreună cu fratele său geamăn Konrad şi frumoasa lor verişoară Elizabeth iau lecţii particulare acasă şi îşi petrec timpul liber făcând scrimă şi călărie. Împreună cu prietenul lor Henry, ei explorează toate coridoarele secrete şi camerele tainice ale castelului Frankenstein. Cu excepţia uneia! Biblioteca Întunecată adăposteşte tomuri vechi scrise în limbi ciudate şi pline de informaţii interzise. Tatăl lor îi obligă să promită că nu vor mai vizita vreodată biblioteca, dar în momentul în care Konrad cade grav bolnav şi viaţa îi este în pericol, Victor înţelege că trebuie să descopere cartea care conţine reţeta pentru legendarul Elixir al Vieţii. Pentru elixir nu este nevoie decât de trei ingrediente. Dar astre nefaste, o alchimie periculoasă şi un triunghi amoros nefericit le ameninţă căutarea la fiecare pas. Victor ştie că nu poate să dea greş. Dar succesul lui depinde de cât de departe poate împinge graniţele naturii, ale ştiinţei şi ale iubirii – şi cât de mult este dispus să sacrifice.

O aventură palpitantă, plină de primejdii, cu personaje fermecătoare – într-o atmosferă tenebroasă şi misterioasă, dominată de impunătorul Chateau Frankenstein din pădurile Genevei.

Despre „mitul” Frankenstein: După cum probabil ştiţi, în 1818, Mary Shelley, soţia marelui poet romantic englez P.B. Shelley, a publicat romanul Frankenstein sau Prometeul modern, creând astfel unul dintre miturile moderne ale umanităţii, alături de Faust, de exemplu. Personajul principal al cărţii, Victor Frankenstein, a devenit simbolul omului limitat în posibilităţi, dar care îndrăzneşte să-şi măsoare puterile cu creatorul divin, chiar dacă această întreprindere e sortită eşecului. Rădăcinile acestui nou mit se află în mitologia greacă (vezi Prometeu) şi în Biblie (nu întâmplător „monstrul” creat de Frankenstein fiind numit de autoare „Adam”!)

Despre ecranizări: De-a lungul timpului, povestea lui Frankenstein a fost o tentaţie pentru mulţi regizori şi producători. Începând cu filmul din 1910, apoi din 1931, până astăzi, povestea a tot fost reluată, în viziuni diferite, cu accente mai horror sau mai romantice, ba chiar există şi o Lady Frankenstein. Se pare că recent la Hollywood lumea a fost cuprinsă din nou de fascinaţia acestei poveşti, fiindcă, începând din 2012 vor fi nu mai puţin de 4 ecranizări pe această temă! Evident, una dintre ele, care va fi lansată în 2013, va fi cea a cărţii lui Kenneth Oppel, This Dark Endeavour."

6. GALLAGHER GIRLS/FETELE GALLAGHER în curând la Editura LEDA


Academia Gallagher pentru Fete Excepţionale este o şcoală de fete destul de obişnuită ─ asta dacă la fiecare şcoală se predau la orele de sport arte marţiale pentru avansaţi, la cele de ştiinţă ultimele noutăţi în privinţa războaielor chimice, iar elevele primesc credite suplimentare pentru spargerea codurilor CIA în cadrul orelor de informatică. Aşadar, adevărul e că Academia Gallagher, oricât ar susţine ea că e o şcoală pentru genii, e de fapt o şcoală pentru spioni.
Eroina seriei, Cammie Morgan, e o Fată Gallagher la a doua generaţie, şi deja în clasa a zecea vorbeşte fluent paisprezece limbi şi e capabilă să omoare un om în şapte feluri diferite (trei dintre care implică nişte spaghete nefierte). Dar singurul lucru pentru care Academia Gallagher nu a pregătit-o este ce să facă atunci când se îndrăgosteşte de un băiat obişnuit care crede că şi ea este o fată obişnuită. Desigur, îi poate monta un microfon în telefon, poate pătrunde în computerul lui, şi poate să-l urmărească printr-un mall fără ca el să-şi dea seama, dar poate ea să aibă o relaţie normală cu un băiat normal care nu trebuie să afle niciodată adevărul despre ea? Cammie poate să fie un spion de elită în pregătire, dar în clasa a zecea se află în faţa celei mai periculoase misiuni: se îndrăgosteşte.


7. EVE de Anna Carey

Unde să te ascunzi când nicăieri nu eşti în siguranţă?
La şaisprezece ani după ce un virus mortal a ucis cea mai mare parte din populaţia pământului, lumea este un loc plin de pericole. Eve, protagonista în vârstă de optsprezece ani a romanului, nu s-a aventurat niciodată dincolo de curtea bine păzită a şcolii, unde – alături de alte două sute de fete orfane – i s-a promis o pregătire care să-i asigure un viitor strălucit în Noua Americă, fie ca profesoară, fie ca artistă. Dar în noaptea de dinaintea absolvirii, Eve află adevărul şocant despre realul scop al şcolii unde este elevă – şi soarta cumplită care o aşteaptă.
Părăsind singurul cămin pe care l-a cunoscut vreodată, Eve pleacă într-o călătorie lungă şi primejdioasă în căutarea unui loc unde să poată supravieţui. Pe drum, ea o întâlneşte pe Arden, fosta ei rivală din şcoală, şi pe Caleb, un băiat rebel care trăieşte în sălbăticie. Ţinută la distanţă de bărbaţi întreaga sa viaţă, Eve a fost deprinsă să se teamă de aceştia, dar Caleb îi câştigă treptat încrederea… şi inima. Acesta promite să o protejeze, dar când soldaţii încep să îi vâneze, Eve trebuie să aleagă între dragostea adevărată şi propria-i viaţă.
În această nouă serie epică, Anna Carey, asemenea mult mai titratei ei predecesoare în domeniul distopiilor, Margaret Atwood (şi mă refer aici la celebrul roman Povestirea cameristei), imaginează un viitor deopotrivă frumos (prin afirmarea perenităţii valorilor general umane) şi înspăimântător. Cititorii se vor delecta cu o poveste incitantă despre o dragoste interzisă şi aventuri extraordinare.

8. UGLIES de Scott Westerfeld


Pornind de la dorinţa arzătoare a fiecărui adolescent de a arăta la fel de bine precum cei din jurul său, Scott Westerfeld imaginează o lume a viitorului în care fiecare persoană în vârstă de şaisprezece ani este operată pentru a-i fi şterse trăsăturile fizice care o diferenţiază de ceilalţi. Astfel toată lumea ajunge să aibă un chip încântător, care corespunde unui ideal de frumuseţe. Cei care fac parte din grupul „Noilor Frumuseţi” sunt liberi să-şi petreacă timpul distrându-se, pe când tinerii, „Urâţii”, se uită cu invidie la cei mai mari decât ei şi, înainte ca la rândul lor să treacă prin această transformare, pun la cale intrigi împotriva celor dintâi. Tally Youngblood este una dintre cele mai îndrăzneţe tipe din grupul „Celor Urâţi”, iar intrigile puse la cale de ea o aduc în conflict cu ameninţătorul departament de Circumstanţe Speciale. Şi-a dorit din toată inima să fie frumoasă, dar de când cea mai bună prietenă a ei, Shay, s-a refugiat în aşezarea de rebeli numită „Fum”, întemeiată de recalcitranţii „Urâţi”, Tally este derutată. Autorităţile o pun în faţa unei alegeri imposibile: fie va merge pe firul indicaţiilor secrete pe care i le dă Shay, pentru a ajunge în „Fum”, cu scopul de a-i trăda pe rebeli, fie nu i se va mai permite niciodată să aibă un chip frumos. Sperând că o va salva pe Shay, Tally porneşte într-o călătorie periculoasă. Dar când, în sfârşit, ajunge în „Fum”, îşi schimbă părerea căci proaspătul ei iubit, David, îi dezvăluie secretul sinistru care stă în spatele a ceea ce înseamnă să primeşti un chip încântător.
Dincolo de toate aceste aventuri, cititorii vor descoperi o viziune tulburătoare asupra propriei noastre societăţi, numită aici „Ruinele Ruginite” – ruine rămase după ce un virus a distrus toate depozitele petroliere.
Adolescenţii vor fi captivaţi de acest roman, iar sfârşitul plin de suspans le va trezi curiozitatea.

9. DIVERGENT de Veronica Roth


Divergent se aseamănă cu Jocurile foamei de Suzanne Collins – o viitoare societate distopică împărţită în facţiuni, cu o tânără protagonistă care trebuie să se implice într-un război. Astfel, Divergent va fi cu siguranţă pe placul fanilor romanului Jocurile foamei, dar, mai mult, acţiunea alertă, vocea narativă extrem de inspirată şi stilul simplu şi accesibil al lui Roth vor atrage mulţi cititori noi către acest gen de literatură. Temele abordate sunt de un deosebit interes pentru adolescenţii care încearcă să îşi găsească locul în lume – având de ales între a urma destinul propriilor părinţi sau a porni pe un drum nou. Relaţia care se înfiripă între Beatrice şi antrenorul ei îi va incita pe toţi cei care sunt pasionaţi de poveştile de dragoste, dar şi de scrierile cu multă acţiune.

O lectură alertă şi pasionantă. O prezentare mai generoasă a acestui titlu aveţi la punctul următor, „SURPRIZELE DE MIERCURI 9b”.

5 comentarii:

radu spunea...

crina,

oamenii astia ii mai publica pe john barth si don delillo?

Crina spunea...

Sincera sa fiu nu stiu raspunsul la aceasta intrebare, insa am dat-o mai departe. In 1-2 zile aflam :)

radu spunea...

mulzumesc!

Crina spunea...

Uite ce mi-a raspuns adminul de pe blogul Leda:
"Da, i-am vazut in planul cu aparitiile viitoare. Nu am inca date certe de publicare. Poate la Gaudeamus, dar mai vorbim."

radu spunea...

ok, multumim!