Arta comestibila

Navigand prin blogosfera romaneasca am avut placuta surpriza de a descoperi un blog nascut din ”disperarea de a avea ceva dulce si bun”. E posibil ca multi dintre voi sa fi auzit de “Fursecul mecanic”, dar daca nu aveti idee despre ce este vorba va voi explica pe scurt in ce consta initiativa.
In fiecare saptamana Dan( omul din spatele proiectului) va gati ceva bun si mai apoi il va trimite celor care isi exprima dorinta de a-l savura. Pentru a fi beneficiar trebuie doar sa trimiti un mail catre fursecul mecanic si sa argumentezi de ce ti-ar trimite tie si nu altcuiva preparatul saptamanii respective.
Lista de fursecuri de pana acum cuprinde :Chocolate Chip Cookies, Chunky Peanut, Butter Cookies, Bile de marzipan, Oatmeal Raisin Cookies si Muffins de ciocolata cu marzipan si nougat.

Fursecul 7 se anuntza cu tenta japoneza( ceva pe baza de matcha). Eu si Val suntem tare curioase cat de mult ne vor fi incantate papilele gustative.

V-am facut pofta? Intrati pe http://furseculmecanic.blogspot.com/ si convingeti-va singuri.

p.s.: cam asha credem noi ca va arata fursecul 7.

The Simpsons characters in famous paintings

Să privim familia regală în viziunea marilor clasici din istoria artelor. :) The Simpsons, parodii după tablouri celebre. Dacă toate tablourile ar fi arătat aşa, cu siguraţă ar fi existat mai mulţi pasionaţi de artă.

Naşterea lui Venus, Sandro Botticelli, cu Marge as Venus

Mona Lisa Simpsons, după Leonardo da Vinci

Vitruvian Homer, după Leonadro da Vinci, Omul Vitruvian

Bart, în Michelangelo Genesis, fresco from The Sixteen Chapel

Rembrandt, homerportret

Vermeer, Fata cu cercel de perlă sau... Marge Simpson, Fata cu mărgele de perlă

Edvard Munch, Strigătul. Homer strigă ceva mai tare decât personajul lui Munch. Nu-i aşa?

Incontestabilul geniu, Salvador Dali. În parodia după Dali admirăm Simpsonii un picuţ descentraţi. :) Lisa, bineînţeles a rămas în picioare!

Lisa Simpson tristă, într-un print Pop Art, după Roy Lichtenstein

Declaraţie de iubire

Cuminţenia Pământului - Constantin Brâncuşi

Sculptură; piatră, figură simbolică; ronde-bosse; 1907; Şcoală românească modernă; Deţinător: Muzeul Naţional de Artă al României; Nr. inv. 7169; Clasat în tezaur; Ordinul Ministrului Culturii nr. 3042/14.07.1998

M-am decis să scriu despre lucrarea lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului, deoarece îmi place şi mă emoţionează în acelaşi timp. Îmi amintesc de prima mea vizită la MNAR, copil fiind, împreună cu părinţii şi nişte prieteni de familie. Muzeul mi s-a părut foarte mare, ştiu că la un moment dat m-am plictisit şi vroiam să plec cât mai repede. Nu am rămas cu mare lucru după acea vizită. Însă mi-a rămas foarte limpede întipărită în minte imaginea acestei feţite inocente, cum stătea gânditoare pe o piatră cu privirea pierdută în gol. Acum, după mulţi ani, dintre care 4 ca studentă la istoria artei, privesc cu aceeaşi admiraţie aceeaşi fetiţă, care stă de ani şi ani ghemuită în aceeaşi poziţie, încercând parcă să-şi ascundă nuditatea. Imaginea ei mă poartă cu gândul la Lina Medina, peruana care la 6 ani a devenit mama! Un copil-femeie, singur pe lume, care priveşte speriat în jur. Sculptată într-un bloc de piatră adunat de Brâncuşi din catacombele Parisului, lucrarea a cauzat multe discuţii în epocă. Iniţial intens criticată, în cele din urmă a fost acceptată de contentemporani, nu ştiu însă în ce măsură a fost sau va fi înţeleasă. Mica făptură, dezbracată, stă aşezată cu genunchii strânşi si cu braţele împreunate sub sâni. Liniile spatelui, ale şezutului şi picioarelor au o dulceaţa aparte a neştiinţei de sine. Privirea este dulce dar inexpresivă, pierdută în acelaşi timp,… are ceva inexprimabil. Figura nu are nimic sofisticat: o frunte înaltă şi o gură schiţată în grabă, făcută pentru a tăcea. Istoricii şi criticii de artă au atribuit acestei lucrări nenumarate simboluri, fiecare interpretare în parte, după părerea mea sporind de fapt misterul acestei fetiţe. Cine este ea? Cuminţenia a fost interpretată de cele mai multe ori drept o zeitate stranie, venită din mitologia românească, care veghiază hotarele de taină dintre lumi. În studiile pe care le-am citit, criticii de artă şi-au îndreptat foarte mult atenţia spre latura simbolică a acestei lucrări, şi mai puţin spre cea sensibilă. Brâncuşi a înlaturat tot ce ţine de tehincă cunoscut până atunci şi a reprezentat interioritatea formelor, un fel de suflet al pietrei, o filozofie a sculpturii. Ceea ce i se întâmplă ei este ascuns în interiorul acelui bloc de piatră. Detaliile sculpturale sunt vagi, chipul abia schiţat. Dialogul statuii cu exteriorul nu explică drama venirii ei pe lume. Brâncuşi lasă imaginaţia să alerge, privitorul să simtă cât mai mult. Trebuie să ne imaginăm noi de ce este atât de cuminte. O sperie omenirea? Mărimea universului? Este copleşită de gijile lumii? Sau necăjită încât vrea să dispară sau să fie confundată cu o simplă piatră?

Brâncuşi a luat cât mai mult posibil de la exterior pentru a dărui interiorului.

Cuminţenia Pământului atrage prin aceasta simplitate şi dulceaţă a formei si subtilitate a mesajului. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă sculptură posibilă. O iubesc mult!!! Chiar foarte mult.

Pictura japoneza de ispiratie europeana - Kuroda Seiki

Kuroda Seiki (1866 – 1924) este pseudonimul sub care a lucrat aristul Kuroda Kiyoteru, reprezentat al stilului japonez yoga. Este unul dintre promotorii artei japoneze de inspiratie europeana. A fost profesor de arta in Japonia si principala lui preocupare a fost introducerea in arta japoneza a stilurilor abordate de artistii europeni contemorani.S-a nascut in Takamibaba, in familia samuraiului Kuroda Kiyokane din clanul Shimazu Clan. A fost infiant de un unchi si crescut la Tokyo. Unchiul sau a avut functii politice in timpul lui Bakumatsu din dinastia Meiji. Acest lucru i-a permis tanarului artist sa intre permanent in contact cu ideile venite dinspre Europa, considerate revelatoare prentru japonezii la acea vreme foarte traditionalisti. A invatat enleza de tanar, insa in cele din urma a hotarat sa plece sa-si definitiveze studiile universitare in Franta. Initial s-a inscris la Drept, insa in 1886 a abandonat pregatirea pentru cariera in domeniul juridic, si s-a apucat de studiul artei. S-a imprietenit cu mai multi artisti japonezi care se aflau in acea perioada la Paris printre care Yamamoto Hosui, Fuji Masazo si negustorul de arta, Hayashi Tadamasa (specialist in stilul ukiyo-e). In 1886 a intrat in atelierul lui Raphael Collin si a inceput sa studieze pictura europeana, preponderent academica. In acelasi an intra in atelierul lui Collin, un alt tanar japonez Kume Keiichiro. Impreuna cu acesta, Kuroda Seiki incepe sa experimenteze pictura in plien-air de factura impresionista. Vara se muta impreuna la Grez-sur-Loing, unde se formase o colonie de artisti americani si nord-europeni care lucrau in maniera impresionista. Operele sale din Franta s-au pierdut in timpul primului razboi mondial. Intors in Japonia petrece timpul prin muzee si analizeaza arta Japoneza. Apoi se muta la Kyoto unde realizeaza cele mai bune lucrari din viata sa, o abordare impresionista a temelor inspirate din folclorul japonez. In 1896, este numit profesor la academia Tokyo Bijutsu Gakko, la departamentul de pictura occidentala.

Este considerat cel mai important reprezentant al picturii de inspiratie occidentala din arta japoneza.

Candy Chang - introspectie prin stencils

Candy Chang este designer, muzician, practica arta experimetala si urbana.
Ultimele experimente au fost niste stencils-uri, pe asfalt, cu intrebari psihologice. Artista doreste a ajute oamenii sa se autoanalizeze psihologic, adresand-le intrebari cu rol introspectiv intr-o maniera mai putin conventionala.

Anca Benera

Nascuta pe 9 noiembrie 1977 la Constanta, Anca Benera a terminat in 2001 Academia de Arte din Bucuresti, sectia pictura. Face fotografie, pictura, arta digitala...lucreaza mult, expune mult.
Am vazut recent o expozitie a ei la Galeria Posibila si mi-a placut.

“Mă obsedează apa ca virtualitate, ca formă fluidă în continuă schimbare, ca instabilitate. Iniţial foloseam apa pentru a dizolva culorile, apoi am fotografiat-o, am imaginat-o artificială, prin silicon şi am creat instalaţii în care apa redefinea suprafaţa şi spaţiul.” (Anca Benera)

Aya Kato

Aya Kato, la numai 25 de ani, este cea mai cunoscuta & apreciata artista contemporana japoneza. Lucarile ei de arta digitala sunt expuse la Galeria 115 (str Mihai Eminescu 115) in cadrul expozitiei "Flower of memory". Stilul ei este puternic infulentat de lucrarile Art-Nouveau (in special de Gustav Klimt) si face trecerea intre traditia japoneza si arta contemporana. Intr-o cromatica specifica pop-art, Aya Kato face design grafic cu personaje desprinse din Manga si Pop Art-ul japonez.

Vineri, 24 aprilie, va fi prezenta la Orange Concept Store, de la ora 18 impreuna cu Akinori Kojima si Otaku Mag pentru o discutie libera despre arta contemporana (japoneza si nu numai).











"Iubesc imaginea femeii puternice, destepte si cuminti care incearca sa isi croiasca drum in viata prin noua era si am incercat in repetate randuri sa o desenez in infatisarea ei din mituri, traditii si povesti: este infatisarea zeitei, ingerului sau a vrajitoarei;este infatisarea ideala pe care mi-as dori-o eu insami." (Aya Kato)

">

Tipatul

Cum singur marturisea la 60 de ani, drumul lui Munch a mers mereu pe marginea prapastiei. La 5 ani si-a pierdut mama, rapusa de tuberculoza. La 12 ani si-a pierdut sora, care a murit tot de tuberculoza. Aceste rani au lasat urme pe sufetul norvegianului Eduard Munch (1863-1944). Picturile sale au avut o infulenta foarte mare in arta secolului XX, fiind considerat precursosul expresionismului german.

Formele lui Munch au o semnificatie tematica de inspiratie tragica, emotionanta.Oamenii lui sunt condammnati la singuratate chiar si atunci cand se gasesc in compania altora. Picturile semnate Munch apar ca un labirint cu sens unic; drumul catre afara, catre viata numai exista. Cromatica intesifica senzatiile oferite de forma si tematica. Culoarea este surda si trosneste, cu relexe de masca incandescenta, rosuri si carminuri intense in contrast cu mase de negru. Munch este un maestru acvaforte!

O femeie, pe un pod, se tine cu mainile de cap si tipa. Un tipat lung, paroxistic, insuportabil. Eram convinsa ca tipetele trebuie auzite. De pictat cum sa le pictezi? Sa arati o gura erorma, deschisa, urland? Femeia asta insa, ingorzita si livida tipa prin toti porii. Se transforma in tipat. Inainte de a-i zdrobi coardele vocale artistul i-a sfartecat inima si creierii. Nu mai suntem fata in fata cu o femeie care tipa de groaza, ci cu oricare dintre noi tipand. Este metafora unui portret al oricarui om ingrozit de viata, destin..."Am simtit marele urlet care strabate natura" a scris Munch sub o litografie unde a reluat aceasta lucrare.