vineri, 8 august 2008

Hokusai






Probabil ca atunci cand se vorbeste despre stampe japoneze, imaginea care apare in mintea majoritatii oamenilor este cea a “Marelui val vazut din Kanagawa” de Hokusai. Nascut chiar in Edo, in 1760, Hokusai este poate cel mai cunoscut artist japonez al tuturor timpurilor, opera sa exercitand o influenta covarsitoare si asupra artistilor europeni asemeni lui Paul Gaugain. Sunt nenumarate legende legate de personalitatea acestui artist fascinant, care a trait si a lucrat pana la varsta de 89 de ani si si-a schimbat numele, pentru a-i reprezenta mai bine fazele de creatie de aproape treizeci de ori. Se spune ca talentul si imaginatia sa erau atat de mari incat la un festival religios din Tokyo a pictat un portret de dimensiuni gigantice, peste 180 de metri, al unui sfant folsosindu-se de galeti cu cerneala si o matura pe post de pensula. O alta poveste ne spune ca a fost invitat odata la curtea shogunului, pentru a concura cu alt artist, mai traditionalist. Hokusai castiga concursul desenand un arc albastru pe hartie si apoi punand o gaina cu picioarele inmuiate in vopsea rosie sa alerge peste ceea ce pictase. Rezultatul a fost numit de artist “Raul Tatsuta cu frunze rosii de artar plutind”.

“Daca Valul sau a fascinat Occidentul si l-a inspirat pe Debussy, el, in schimb, a fost atras de stiintele occidentale predate de olandezi pe insula Deshima, unde a si intreprins mai multe calatorii ce i-au marcat cercetarile: perspectiva, anatomie, botanica se regasesc astfel in paginile seriei Manga. Aceasta atractie fata de Occident nu l-a deturnat insa de la profunda afinitate pentru Zen, nici nu i-a stirbit curiozitatea nestinsa pe care o nutrea fata de toate aspectele lumii <>”. [1] Atunci cand moare, la aproape nouazeci de ani, Hokusai se stinge cu convingerea ca desi crease capodopere ca “Treizeci si sase de imagini de pe muntele Fuji” sau cele cinsprezece volume de Manga, adica de crochiuri, desene si caricaturi, talentul sau nu atinsese inca potentialul maxim...

[1] Nelly Delay- Japonia- Eterna fascinatie, editura Univers, Bucuresti, 2007, pag. 148

Un comentariu:

Bogdan spunea...

eu cred ca Hiroshige e mult mai cunoscut . l-as plasa pe Hokusai insa deasupra lui Utamaro .