Hai cu fotbalul

"O carte despre cum este sa fii nebun dupa echipa Arsenal pe care o vor citi si fanii lui Chelsea." (Independent)

Daca nu as fi citit High fidelity nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap sa citesc o carte legata de fotbal sau mai mult sa vad un film despre asa ceva. Pentru mine cartea a fost pe alocuri plictisitoare poate si pentru ca nu inghit microbistii de nici un fel dar si pt ca speram ca fotbalul sa fie un personaj secundar.

"Febra stadioanelor" este romanul de debut al britanicului Nick Hornby, distins cu William Hill Sports Book of the Year Award. Structura cartii e sub forma de jurnal in care sint notate meciurile echipei de fotbal Arsenal intre anii 1968 si 1991.

Cand in peisaj mai apare si o femeie dispusa in a incerca sa inteleaga pasiunea pentru fotbal; romanul se transforma intr-o adevarata poveste de iubire.

Probabil e cea mai buna carte despre fotbal scrisa vreodata( sau cel putin singura de care am auzit eu) si probabil din acelasi motiv a fost facut un film in 1997 cu Colin Firth in rol principal.

Avem portii bune de comic tipic britanic dar si portii imense de fotbal. Scrierea lui Hornby este intr-un fel unisex- fiind destinata in acelasi timp si femeilor care vor sa sa inteleaga cat de cat nebunia legata de stadioane. Nu contest ca e foarte posibil sa va plictisiti inca de la primele 2 paginin datorita prea multor detalii legate de fotbal; insa daca dorniti sa aflati ce se ascunde in mintea unui microbist ati ales bine cartea.

Desi nu am fost niciodata pe stadion si nici nu intentionez sa ma duc vreodata pot spune ca filmul Fever pitch a reusit sa imi placa prin simplul fapt ca desi i-am plans de mila lui Colin mai mult de juma de film; am reusit in final sa cred ca exista totusi o shansa si pt cel mai inrait microbist atunci cand in ecuatie intra o femeie.

Pentru cei care nu au rabdare sa citeasca romanul recomand fara doar si poate filmul( Colin Firth e pur si simplu adorabil ) la a carui vizionare poti invita si microbistul de langa tine. Berea este optionala.

Sapte femei, un barbat si multa muzica

Este vorba de filmul High Fidelity in caz ca nu v-ati dat seama din prima; ecranizare a romanului omonim scris de Nick Hornby, autorul bestssellerelor Febra Stadioanelor( romanul de debut) si Totul despre baieti.

Probabil unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodata, High Fidelity, a reusit prin simplitate, limbaj si umor sa imi fure atentia pana la ultima pagina.

De cum ii zaresti coperta, romanul parca te imbie sa il deschizi, dupa ce citesti primele pagini un zambet iti apare pe fata si fara sa vrei ajungi sa-l intelegi pe Rob si pe ceilalti barbati imaturi din viata ta.

High Fidelity este o comedie despre viata unui tip aparent banal, imatur, fara planuri de viitor si obsedat de topuri( muzicale, ale fostelor cuceriri, ale despartirilor). El este Rob Fleming, proprietarul magazinului de discuri “Championship Vinyl”, recent parasit de iubita.

Daca ai citit cartea trebuie neaparat sa vezi si filmul. Bonusul e ca toate melodiile listate pe multiplele pagini capata viata si iti incanta timpanele satule de atatea noutati comerciale.

Stephen Fears este cel responsabil de succesul filmului, el reusind sa transpuna atat de bine lumea lui Rob incat nu pot sa-mi dau seama ce mi-a placut mai mult: cartea sau filmul. Cat despre distributia filmului am numai cuvinte de lauda: John Cusack il joaca atat de bine pe Rob incat ai spune ca Hornby a facut personajul gandindu-se la celebrul actor; desi nu e blonda si tunsa scurt, Catherine Zeta-Jones e o Charlie plina de farmec si mister iar Jack Black face unul dintre cele mai bune roluri ale sale( parerea mea).

Filmul abunda de muzica buna( asta si datorita faptului ca Hornby a fost critic muzical la revista New Yorker) si de umor tipic britanic. E inevitabil sa nu izbucnesti in ras la replicile lui Barry, un alt mic obsedat de muzica. Pentru a va face o idee las mai jos un citat :

Customer: Hi, do you have the song "I Just Called To Say I Love You?" It's for my daughter's birthday.

Barry: Yea we have it.

Customer: Great, Great, can I have it?

Barry: No, no, you can't.

Barry's Customer: Why not?

Barry: Well, it's sentimental tacky crap. Do we look like the kind of store that sells I Just Called to Say I Love You? Go to the mall.

Vazand filmul mi-am amintit inevitabil si de compilatiile facute acasa pe casete si imprumutate colegilor, cum stateam noi foarte atenti sa prindem melodia la radio pentru a o inregistra si reasculta pana ne plictiseam de ea...ce vremuri.

Daca nu v-am convins sa vedeti filmul pana aici poate va vor impresiona melodiile care se aud pe parcursul filmului: "The River"- Bruce Springsteen; "I'm Gonna Love You Just A Little More, Babe"- Barry White; "Leave Home"- The Chemical Brothers; "Rock Steady"- Aretha Franklin; "Suspect Device"-Stiff Little Fingers; "Let's Get It On"( preferata mea-interpretata aici de Jack Black desi interpretul ei de drept e Marvin Gaye), etc.

Desi multi ar sugera ca este o carte pentru barbati eu cred ca este o carte pentru femeile care vor sa inteleaga macar putin barbatii.

p.s.: in curand scriem si despre Febra stadioanelor si Totul despre baieti:)